Cum mi se întâmplă de obicei în ultima vreme, e din nou noapte si din nou nu pot să dorm. De data asta afară o e furtună violentă de vară, puţin trecută de masa critică; încă mai fulgeră şi vântul abia-şi mai domoleşte din suflu. Stropii se preling pe ţigle, pe frunze şi pe asfalt. Se aud perfect de-aici şi par că-mi mai domolesc gândurile, lăsându-le să se sedimenteze. Ploaie de vară – mi se pare că o cunosc prea bine.
E al treilea post în care nu atac nici o temă concretă. Se pare că în călătoria mea de formare ca blogger am ales o cale cu totul personală iar trăsăturile pe care mi le-a dezvăluit sunt mai apropiate de cele ale unui jurnal deschis.
Furtna se stinge încet, împreună cu entuziasmul meu de-a-mi înregistra cugetările de la ore mici. Liniştea nocturnă a oraşului (adică ocazionalele maşini în treacăt acompaniate de murmurul perpetuu şi neidentificabil al întunericului urban) se lasă subtil, ca şi răcoarea care începe deja să se simtă. Dacă dormi probabil că visul tocmai se termină şi somnul îţi devine liniştit. Te pregăteşti să îmbarci o nouă aventură pe măsură ce visul următor se condensează in jurul proaspetei stări de calm.
Poate că nu dormi. Poate şi tu scrii – ca şi mine, doar cu mai multă inspiraţie – profitând de răcoare. Poate furtuna ţi-a eliberat inspiraţia captându-ţi atenţia cu violenţa actului I, ducându-te departe de gândurile tale şi lăsându-te apoi, treptat, să le priveşti dintr-o nouă perspectivă. Sper …
Şi-acum te las.
mi-e dor de ea