Lime On Ice

Dragă cititorule, ce faci? – este întrebarea pe care-mi place s-o pun în mod aproape obsesiv majorităţii cunoştiinţelor mele. Fie că e una din tacticile de reîmprospătare a conversaţiei, fie că pur şi simplu mă plictisesc, “ce faci”-ul zboară din direcţia mea la intervale regulate. Nu aştept întotdeauna un răspuns, dar când o fac închipuie-ţi că nu o să mă mulţumească un “bine, tu?”.

E stupid. Cum să faci bine? – ce puii mei de răspuns mai e şi ăsta?! Unul foarte frecvent, fireşte, şi la fel de evaziv ca întrebarea în sine, aproape un fel de reflex dezvoltat din varii motive: lipsa motivaţiei de-a comunica, intimitatea momentului care nu permite dezvaluirea lui, sau – şi asta e chiar amuzant – lipsa unei ocupaţii.

Oricât de scurte sau elaborate ar fi răspunsurile nu ele îmi prezintă cu adevărat interes, ci mai degrabă reacţia pe care întrebarea o stârneşte (funcţie de momentul în care e pusă). În fond, ce altceva să reprezinte “ce faci”-ul decât o demonstraţie a interesului (local sau global) faţă de interlocutor? Cât se poate de natural şi de bineintenţionat, el merită o reacţie pe măsură. Dar …

Unii din colegii mei zâmbesc. Chiar înainte să rostesc ceva, îmi recunosc întrebarea din privire. Alţii stau, se gândesc câteva momente după care pufnesc în râs. Pe latura mai puţin veselă, mi se întâmplă să întâlnesc persoane care se simt cu musca pe căciulă şi pentru care “ce faci”-ul este cât se poate de agasant şi intrusiv. În funcţie de tensiunea pe care o acumulează momentul, ele cedează psihic sau erup nervos, cu injurii şi mâini agitate prin aer.

Rupt din context şi fără vreun scop evident, “ce faci”-ul poate să dezorienteze. Trebuie administrat cu atenţie, în doze suficient de mici şi momente bine alese pentru a se bucura de succes maxim. Pe termen indelungat are efecte secundare: interlocutorii devin imuni sau (în cazuri terminale) adoptă întrebarea şi o folosesc cu frecvenţă ridicată. În această situaţie se recomandă o stare de calm imperturbabil. Ca alternativă se recomandă părăsirea rapidă a incintei.

Din negura timpului:

Ea: ce faci?
Eu: mă dau cu barca
Ea: hai ma, nu te cred
Ea: cum poti sa stai si pe mess in acelasi timp
Eu: am wireless
Ea: ahh