Da dom’le, ninge. N-a luat pe nimeni prin surprindere, e mijlocul lui Decembrie şi da – e iarnă. Nu înţeleg ce-i cu atâta panică la ştiri. Da, sunt accidente; da, e polei; dar aşa e şi-n Viena, aşa-i şi-n Londra. Şi nu dom’le, nu guvernu-i de vină!
Adevărul e că ninge chiar frumos. Sunt parcă mai aproape de copilărie, pe când zăpada-mi era cel mai drag lucru din lume. A fost demult, pesemne, fiindcă de-azidimineaţă timp de-o zi lumină n-am reuşit să-i găsesc decât cuvinte de ocară. Dar acum, sub liniştea nopţii, totu-i altfel parcă. Cerul şi zăpada reflectă lumina felinarelor de pe stradă care se confundă subtil în mintea mea cu lumina focului din sobă. Gândul mă linişteşte şi mă încălzeşte într-un mod parcă nostalgic. Şi-a pierdut magia de-atunci dar a reuşit să-şi păstreze un locşor lângă mine.
Fulgii te prind – trebuie să recunosc – în jocul lor şi nu ai încotro decât să le oferi cele câteva momente cuvenite. [Perspectiva este, desigur, cea a omului care din când în când îşi rupe privirea de pe monitor şi-o aruncă pe fereastră.] Ce-mi place însă cel mai mult e să-mi dau voie privirii să rătăcească printre ei – şi parcă dintr-o dată o mulţime de gânduri (mai noi, mai vechi) încep să se facă auzite. E ca şi cum le-aş privi din exterior, imparţial şi obiectiv; parcă aş putea să privesc în mine şi să mă redescopăr.
Cel puţin parţial. Am redescoperit (temporar, dar … rămâne de văzut) plăcerea de-a pune câteva rânduri pe hârtie şi am cedat astfel controlul geamănului sensibil şi artistic, probabil cel impresionat de zăpadă şi de jocul ei. Repausul laturii aritmetico-logică a fost binevenit. Mă simt în sfârşit deconectat şi am convingerea că somnul din astă noapte va fi cu adevărat odihnitor … atunci când va binevoi să vie. Între timp mă gândesc tot la zăpadă.
Copacul – ars de arşiţa verii şi învins de vânturile tomnatice – stă acum îngheţat sub fulgi. Licărul i-a dispărut, asemenea cărbunelui care s-a stins, acoperit de-un uşor strat alb de cenuşă. Existenţa lui parcurge etapa finală a unui ciclu care se va relua o dată cu venirea primăverii. Împreună cu el, natura va renaşte de sub zăpadă într-o explozie de verde crud. Îmi aduc aminte de-un phoenix care avea acelaşi puls şi, cu ochiul introspecţiei încă deschis, îmi dau seama că ar trebui să mă folosesc de lecţia pornitului de la început.
